Sondajul care îți arată că nu știi nimic despre femei. Cele mai frecevente fantezii pe care le au

Sondajul care îți arată că nu știi nimic despre femei. Cele mai frecevente fantezii pe care le au
Publicat: 10/11/2014, 18:38

Fanteziile femeilor nu reflectă întotdeaua ceea ce ele își doresc în viața reală, potrivit unui studiu recent ale cărui date au fost publicate în Jurnalul de Medicină Sexuală. De exemplu, peste 60% dintre femeile care au fost implicate în acest studiu au spus că ele au drept fantezie să fie dominate, notează Business Insider.

Pentru a se ajunge la această concluzie, oamenii de știință au chestionat un grup de peste 1.500 de persoane, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, cu privire la fanteziile lor sexuale. Din cele 717 femei care au fost incluse în cercetare, 6% erau lesbiene, 12,6% erau bisexuale, iar restul erau heterosexuale.

Studiul a constat în răspunderea unui chestionar online de 55 de întrebări. Subiecții au trebui să dea o notă de la unul la zece unei serii de fantezii sexuale ce au fost alese de cercetători.

Datele sondajului arată că 85% dintre femei aveau drept fantezie să facă sex într-un loc romantic, în timp ce 81% să facă sex într-un loc neobișnuit, 78% să participe la o partidă de sex oral, 72% să îi facă sex oral unui bărbat, 71% să fie masturbată de propriul partener, 68% să își masturbeze partenerul, 67% să facă sex cu o persoană pe care soțul nu o cunoaște, 66% să fie dominată în timpul partidei de sex, 58% să facă sex într-un loc public și 56% să facă sex cu mai mult trei persoane, dintre care doi să fie bărbați.

Chiar dacă nu s-au încadrat în top 10 al celor mai des întâlnite fantezii, femeilor le-ar mai plăcea să facă sex cu alte două femei, să privească alte două femei în timp ce fac sex sau să facă sex cu un străin.

La polul opus se află fantezii în care femeie domină pe altcineva din punct de vedere sexual, în care privesc pe cineva în timp ce se dezbracă fără ca persoana în cauza să știe, să facă sex cu doi bărbați, să poarte hainele asociate sexului opus, să facă sex cu un animal sau ca cineva să urineze pe ele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×